Ce este ANOSMIA, simptomul ascuns pe care îl au tinerii infectați cu coronavirus

Publicat: 30 mart. 2020, 13:41 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Ne aflăm în plină criză mondială atât în sistemul sanitar, cât și în cel economic. Din ce în ce mai multe persoane se îmbolnăvesc de noul virus care vine din China, Wuhan, iar acum nu mai există o ”anumită categorie afectată”, ci și persoanele tinere pot contacta cu ușurință această boală.

Cercetătorii britanici au aflat că există și un simptom ”ascuns” pe care tinerii infectați cu coronavirus îl au. Iar aici nu mai este vorba doar despre febră, tuse seacă și stare de rău, potrivit Gândul.

Studiul făcut de Societatea de Rinologie din Marea Britania arată că ANSOMIA o simt pacienții tineri care sunt asimptomatici.

Se caracterizează prin lipsa mirosului și a gustului, fapt ce poate fi foarte periculos pentru aceștia. O treime din cei infectați cu coronavirus din Coreea de Sud, Italia și China au avut această stare dată de ansomie.

„În Coreea de Sud, unde testarea este mult mai mare, 30% dintre pacienții testați pozitiv au avut anosmia drept cel mai mare simptom. Vorbim aici de cazurile ușoare. A existat un numar crescut de raportări de la pacienți care au prezentat anosmie, în lipsa febrei sau a tusei. Colegii din Iran au identificat cazuri izolate, la fel si cei din SUA, Franța sau nordul Italiei”, a afirmat unul dintre cercetători.

Publicat: 30 mart. 2020, 13:41 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×